Acestea sunt principalele concluzii ale studiului IDIS „Securitatea energetică a Republicii Moldova: alternative viabile”, prezentat publicului la 25 iunie, 2009.

      Autorii studiului constată că, în urma cedărilor nejustificate de patrimoniu, industria gazului RM este dependentă de voinţa unui factor extern, Gazprom: „Patrimoniul energetic autohton a fost înstrăinat într-o manieră ilegală şi netransparentă, deoarece s-a produs printr-o estimare preliminară şi aproximativă a patrimoniului Republicii Moldova, fără a se efectua vreo evaluare reală. Lipsesc actele de estimare a bunurilor materiale ale societăţilor pe acţiuni teritoriale. Ne pune în gardă costul patrimoniului cedat de-a lungul timpului, care depăşeşte volumul datoriilor la etapele respective, ceea ce ne face să credem că datoriile au fost artificial umflate.”, afirmă Alexandru Baltag, unul din autorii studiului. Baltag subliniază că, în condiţiile în care s-au înstrăinat proprietăţile statului nostru în favoarea altui stat, adică a Rusiei, puterea de negociere a RM în ceea ce priveşte preţul gazului natural ş al tranzitului său este foarte limitată.

      Decizia autorităţilor de a importa energie electrică de la centrala electrică de la Cuciurgan, aflată la rândul ei sub control rusesc, este una politică, este de părere Alexandru Baltag: „RM a respins propunerea Ucrainei să cumpere curent electric la un preţ cu aproape 10% mai mic decât cel oferit de Centrala electrică de la Cuciurgan. Am fi foarte interesaţi să aflăm motivele acestei hotărâri aparent iraţionale. Presupunem că în spatele acestei decizii sunt interese politice şi financiare, sau că autorităţile se aşteaptă la o scădere a preţului la gaz şi/sau a energiei electrice după finalizarea crizei economice.”

      În baza analizei Strategiilor energetice ale Republicii Moldova (din 1997, 2000 şi 2007), autorii studiului conchid că autorităţile moldoveneşti nu dispun azi de o viziune strategică clară asupra asigurării securităţii energetice a ţării, pe termen lung: „Prevederile primelor două strategii nu au fost realizate în termeni stabiliţi. Mai mult, aceşti termeni, în mare parte, sunt mereu amânaţi, din cauza lipsei de acoperire financiară. Autorităţile trebuie să depună mai multe eforturi pentru a atrage şi valorifica potenţialele investiţii în sectorul energetic”, explică Alexandru Baltag.

      Aderarea la Tratatul Comunităţii Energetice ar presupune o serie beneficii, şi anume: investiţii, acces la piaţa energetică europeană, intensificarea cooperării cu statele din Sud-estul Europei, punctează unul din autorii studiului, Dorina Baltag: „Asta ar spori substanţial gradul de securitate energetică şi ar minimiza riscurile unei eventuale crize energetice, care paralizează atât activitatea agenţilor economici, cât şi a cetăţenilor de rând”. Dorina Baltag constată că angajamentele asumate pe dimensiunea energetică a Planului Individual de Acţiuni RM-UE nu a fost îndeplinite în totalitate: „PAUEM a expirat deja, dar prevederile acestui document rămân a fi imboldul principal  pentru procesul de ajustare a sectorului energetic la exigenţele europene”.

      Autorii analizează alternativele la gazul rusesc, precum şi posibilităţile de a diversifica sursele energetice. Dorina Baltag ilustrează că opţiunile care ar ocoli furnizorul rus sunt limitate: „Una ar fi implicarea în proiectul panoccidental Nabucco, iar alta – accesul direct la gazele naturale din Asia Centrală. Prima variantă nu a fost studiată îndeajuns de către autorităţi, care s-au limitat la declaraţi. Ce-a de-a doua alternativă reclamă negocieri cu Federaţia Rusă, în vederea tranzitării gazului. Deşi autorităţile admit această posibilitate, nu întreprind nimic în acest sens. Pentru aceasta, e nevoie de voinţă politică a elitelor moldoveneşti şi de putere de negociere cu autorităţile ruseşti”.

      Participarea la construcţia Centralei Nucleare de la Cernavodă i-ar putea asigura Moldovei, în câţiva ani, „întregul necesar de energie electrică şi nu ar mai face-o să depindă de livrările din Rusia sau Ucraina”, susţine Alexandru Baltag. Relaţiile bilaterale tensionate şi investiţiile iniţiale mari împiedică exploatarea acestei oportunităţi. Tot Baltag afirmă însă că „aceste investiţii vor fi recuperate ulterior printr-un preţ mai mic şi stabilitate de aprovizionare cu energie electrică”.

      Pentru a diversifica coşul energetic şi a reduce dependenţa de gazul natural, RM trebuie să-şi valorifice potenţialul resurselor regenerabile, afirmă Dorina Baltag: „Pe teritoriul republicii există destule zone cu vânturi favorabile pentru funcţionarea eficientă a instalaţiilor eoliene şi solare; în Moldova sunt posibilităţi şi oportunităţi de a spori esenţial transformarea biomasei în energie, însă, fără o finanţare suplimentară, nu este posibil să se înregistreze progrese în acest sens”.

      Studiul „Securitatea energetică a Republicii Moldova: alternative viabile” conţine recomandări de asigurare a securităţii energetice. Autorităţile ar trebui să reevalueze şi să delimiteze clar datoriile acumulate de Moldova (malul drept al Nistrului) de cele ale regiunii transnistrene faţă de Gazprom. De asemenea, este necesară reevaluarea proprietăţilor deţinute de acţionarii S.A. „Moldovagaz” şi renegocierea acordurilor încheiate în sfera industriei gazului prin utilizarea doar a instrumentelor legal-economice. Republica Moldova trebuie să deţină controlul asupra propriei politici energetice şi să renunţe la conotaţiile politice la luarea deciziilor care afectează securitatea sa. Este nevoie de studii de fezabilitate a alternativelor existente şi de atragerea investiţilor străine în sectorul energetic.

IDIS “Viitorul”

Studiul integral îl găsiţi pe pagina web IDIS “Viitorul”:

http://www.viitorul.org/public/2118/ro/STUDIU_ENERGETICA.pdf

     Aş menţiona că un astfel de aranjament este destul de „înţepător” pentru bugetul de stat, în condiţiile în care ritmul de dezvoltare al economiei naţionale rămâne în urmă faţă de ritmul creşterii preţului la gazele naturale. Aici se mai adaugă datoriile Moldovei faţă de Gazprom, care au crescut în ultimii trei ani cu 60%, constituind în jur de 207,89 mln. USD (fără penalităţi).

     În acelaşi context, mai menţionăm datoria regiunii separatiste pentru gaze naturale,  care constituia la 1 ianuarie 2008 1,677 mlrd. USD, dintre care 200,82 mln. USD sunt datorii acumulate pe parcursul anului 2007, ceea ce semnifică că regiunea nu a plătit nici măcar 20% din valoarea gazelor primite de la Gazprom.  În plus, datoria Transnistriei pentru gaze, în prima jumătate a anului 2008, s-a majorat cu 132,6 mln. USD, nivelul de achitări fiind foarte scăzut (în jur de 25%). Astfel, nu va fi surpinzător o majorare semnificativă a datoriei Transnsitriei la sfărşitul acestui an.

     Datele prezentate mai sus sunt bine cunoscute publicului larg. Însă, interesant este un aspect. Datoriile Tiraspolului acumulate pe parcursul ultimlnor 17 ani sunt “puse pe spatele” Chişinăului, care nici nu controlează teritoriul respectiv.

     Amintesc că la 17 iulie curent Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de la Moscova a dat cîştig de cauză monopolistului rus Gazprom în procesul intentat faţă de Moldova-gaz, pentru recuperarea a unor datorii de 101 mln USD. Decizia prevede ca Moldova-gaz urmează să plăteasca o datorie de 42 mln USD, acumulată în primul trimestru al anului 2006 de regiunea transnistreană.

     Acest fapt se explică prin aceea că deşi  datoria revine întreprinderii “Tiraspoltransgaz” SRL, care administrează reţeaua de gaze din Transnistria, aceasta însă nu este parte la contractul de baza de cumpărare-vînzare a gazelor naturale încheiat între Gazprom şi Moldova-gaz. În consecinţă, Gazpromul legal are dreptul de a cere de la noi achitarea tuturor datoriilor, atît a celor acumulate de Chişinau, cît şi a celor acumulate de Tiraspol.

     La moment administraţia de la Tiraspol negociază condiţiile de transmitere către Gazprom a cotei sale în Moldova-gaz. Tiraspolul vrea să obţină şi posibilitatea de a încheia contracte directe cu Gazprom privind livrarea de gaze în regiunea transnistreană. Totodată, este negociată şi o reeşalonare a plăţii enormelor datorii pe care le are Tiraspolul faţă de Gazprom.

     Îmi vine greu să cred că un astfel de aranjament ar conveni Moscovei, deoarece Federaţia Rusă nu are nevoie de o Transnistrie independentă. Federaţia Rusă are nevoie de o Moldova manevrabilă prin intermediul Transnsitrie. În această ordine de idei, se explică votul de respingere al Dumei de stat privind independenţa „rmn” după declararea independenţei Kosovo sau după războiul din Georgia din vara anului curent. În plus, ruşilor le convine ca această uriaşă datorie a Tiraspolului (cca 1,8 mlrd. USD) să fie “pusă pe spatele” Moldovei.

     Făcând o retrospectivă a evenimentelor, aş dori să remarc un fapt. Până în anul 2008 autorităţile separatiste plăteau pentru gazul rusesc tarife de 4-5 ori mai mici decât în restul Moldovei. Însă, începând cu 2008, Gazprom-ul, „pe neaşteptate” şi-a dat seama că nu mai este dispus să livreze Transnistriei gaze la preţuri preferenţiale, ci la aceleaşi tarife pe care le practică şi în cazul Republicii Moldova.

     Deci, nu este dificil să constatăm că, datoriile Tiraspolului vor creşte de aici încolo în „progresie geometrică”, care, în prezent devin automat datoriile Chişinăului. În aceste condiţii ne putem aştepta la „surprize”, ceea ce poate determina ca Moscova să deţină toate pârghiile în sectorul energetic moldovenesc. De altfel, nu este complicat să ne dăm seama unde se va face politica în sectorul energetic din RM. Pe scurt, pot afirma cu certitudine că vom fi „legaţi la mîini şi la picioare” de către gigantul rus.

     Remarc faptul că tarifele mici din Transnistria făceau să crească datoriile acesteia pentru gazele livrate de Gazprom. Şi sunt practic convins că acest lucru se făcea conştient. Acum când tarifele au crescut, datoriile şi dependenţa energetică a statului în ansamblu creşte. Este, desigur, un factor din umbra şi puţin observat, însă, am convingerea că datoriile (aproximativ de 2 mlniarde USD) calificate drept ale Republicii Moldova, vor duce ca Gazprom-ul să le pretindă mai târziu de la noi. Deoarece atît timp cît Transistria nu este un subiect independent, interpretarea dreptului internaţional de către Rusia poate să se răsfringă negativ asupra Moldovei privind achitarea datoriilor pentru gazul importat.

     Concluzionând, nu-mi rămâne decât să regret acest fapt, deoarece toată această schemă a fost fabricată artificial, deliberat şi cu un scop. Nu este adevărat că Chişinăul nu a sesizat-o, este adevărat că a neglijat-o, pe alocuri conştient. Dar, aşa cum în politică şi diplomaţie mereu pot fi găsite lacune, nu ne rămâne decât să găsim metode de valorificare a lor.

Alexandru BALTAG

     Acţiunea Gazprom-ului, încă o dată, ne demonstrează că Federaţia Rusă nu are nevoie de o Transnistrie independentă. Federaţia Rusă are nevoie de o Moldova manevrabilă prin intermediul Transnsitrie. În această ordine de idei, se explică votul de respingere al Dumei de stat privind independenţa „rmn”.

     Atît timp cît Transistria nu este un subiect independent, interpretarea dreptului internaţional de către marele puteri (în cazul dat Rusia) poate să se răsfringă negativ asupra Moldovei.

     Iată că, pe neaşteptate, mai apare o problemă între Chişinău, Moscova şi Tiraspol, problema datoriilor pe gaz, în timp ce Moldova menţionează permamanent despre o delimitare clară a datoriilor pentru gaze ale malului stîng şi cel drept ale Nistrului şi despre perfectarea documentelor respective. În aceste condiţii, practic, ne este clar că la Kremlin nu se doreşte reglementarea rapidă a conflictului. Se încearcă tărăgănarea lui pentru a vedea ce conjunctură politică va fi după alegerile parlamentare din 2009. Totodată, se dă de înţeles pentru Chişinău că este nevoie de „compromis”, adică pentru unele concesii. Care dintre ele, rămîne să vedem, însă semnalul parvenit este deja clar.

 Alexandru Baltag