În 2011, România este o ţară mai puţin performantă din punct de vedere economic şi este criticată anume pentru persistenţa problemelor recurente: corupţia, lupta împotriva crimei organizate, independenţa justiţiei, dar şi problemele aferente minorităţii Rome care au ricoşat vara trecută în Franţa, după ce au fost evocate cu ceva timp mai înainte în Italia.

De fapt, anume din cauza problemei Romilor, începînd de la mijlocul anului 2010, România este arătată cu degetul: Germania, Franţa şi Finlanda s-au situat pe poziţia de a nu permite includerea României în spaţiul Schengen. Reamintim că acest spaţiu permite libera circulaţie a tuturor cetăţenilor statelor-membre, armonizarea controlului frontierelor externe şi realizarea unei cooperări eficiente în domeniul juridic şi poliţienesc. La ora actuală, frontierele Schengen nu se suprapun cu frontierele Uniunii Europene: unele state (cum ar fi Marea Britanie sau Irlanda) au dorit excluderea lor din zona Schengen, unele state ne-membre fac parte din acest spaţiu (Islanda şi Norvegia), iar alte state sunt în aşteptare în această privinţă… Astfel, Bulgaria nu se află într-o poziţie mai bună decît Romînia pentru a accede rapid la acest spaţiu, ceea ce este sinonim cu integrarea completă în cadrul Uniunii Europene, la fel ca şi aderarea la zona euro.

Toate acestea nu pot sa nu aibă o impact pentru Moldova. Declaraţiile Ministrului francez al afacerilor europene, Laurent Wauquiez, care stigmatiza la începutul anului faptul că „75% din imigrarea ilegală spre Europa trece prin această parte din sud-estul Uniunii Europene”, nu au fost făcute pentru a linişti lumea. Dincolo de întrebările ce le generează această cifră, nu se vede cum ar putea România avea o geografie mai favorabilă, decît cea de astăzi: anume din cauza faptului că este situată pe rute de tranzit, România este un stat important şi este necesară cooperarea la toate nivelurile. Nu toate criticile faţă de România sunt injuste, însă ele nu pot înlocui politica: miza este anume de a lucra cu România şi, în special, pentru români. Investiţiile masive efectuate în vederea securizării frontierelor externe, orientate atît spre modernizarea echipamentului, precum şi spre instruirea poliţiei de frontieră, se pare că au convins parţial Comisia, dar nu şi toate statele-membre. Unele dintre ele se alarmează din cauza reducerii considerabile a salariilor vameşilor români, fapt care-i va putea provoca să caute alte surse de compensare, paralel cu reducerea bugetului Agenţiei naţionale pentru integritate (anti-corupţie).

Faptul că Bucureştiul este în vizor creează în mod evident dificultăţi şi pentru Chişinău. În Moldova problema Romilor nu este la fel de acută: de fapt, aici Romii constituie un grup minoritar foarte restrîns, prezent în special în nordul ţării. Adevăratele probleme în cadrul UE legate de migraţie se plasează în deosebi la nivelul frontierelor greco-turceşti şi bulgaro-turceşti. În pofida acuzaţiilor de porozitate, frontiera moldo-ucraineană sau problema transnistreană nu prezintă, cu certitudine, acelaşi potenţial de destabilizare. Destituirea directorului vămilor româneşti la 10 februarie, de rînd cu anchetarea a cîtorva zeci de vameşi români care lucrează în diferite puncte ale frontierei cu Moldova, denotă importanţa mizei. Criticile, care nu-s întotdeauna fără temei, la adresa României au în realitate tendinţa de a slăbi poziţia vecinilor din Europa Orientală, în special în ceea ce priveşte acordurile de liberă circulaţie.

Să sperăm că desemnarea noului ministru al afacerilor externe în Franţa, Allain Juppé, care este mult mai apreciat la Quai d’Orsay decît predecesorii săi, va constitui o oportunitate pentru domolirea relaţiilor franco-române la o etapă, cînd toate privirile se întorc în special spre sudul Mediteranei. Şi dacă este cazul de a actualiza Parteneriatul strategic semnat de Preşedinţii Sarkozy şi Băsescu în februarie 2008, este de dorit ca dincolo de problema incluziunii Romilor şi cea a spaţiului Schengen, să fie abordat şi cazul Moldovei, iar aceasta este de dorit să fie în termeni pozitivi. Asemenea lucru ar fi deosebit de binevenit la etapa, cînd se încep pregătirile pentru preşedinţia poloneză care nu-şi ascunde interesul faţă de ţările Parteneriatului Estic.

Florent Parmentier, doctor în ştiinţe politice, este director de programe şi profesor la Sciences Po Paris şi vice-preşedinte al Asociaţiei « Les Moldaviens » (www.moldavie.fr). Recent a publicat cartea “Moldova. Atuurile francofoniei”, Chisinau, ARC, 2010.

     Acestea sunt principalele concluzii ale studiului IDIS „Securitatea energetică a Republicii Moldova: alternative viabile”, prezentat publicului la 25 iunie, 2009.

      Autorii studiului constată că, în urma cedărilor nejustificate de patrimoniu, industria gazului RM este dependentă de voinţa unui factor extern, Gazprom: „Patrimoniul energetic autohton a fost înstrăinat într-o manieră ilegală şi netransparentă, deoarece s-a produs printr-o estimare preliminară şi aproximativă a patrimoniului Republicii Moldova, fără a se efectua vreo evaluare reală. Lipsesc actele de estimare a bunurilor materiale ale societăţilor pe acţiuni teritoriale. Ne pune în gardă costul patrimoniului cedat de-a lungul timpului, care depăşeşte volumul datoriilor la etapele respective, ceea ce ne face să credem că datoriile au fost artificial umflate.”, afirmă Alexandru Baltag, unul din autorii studiului. Baltag subliniază că, în condiţiile în care s-au înstrăinat proprietăţile statului nostru în favoarea altui stat, adică a Rusiei, puterea de negociere a RM în ceea ce priveşte preţul gazului natural ş al tranzitului său este foarte limitată.

      Decizia autorităţilor de a importa energie electrică de la centrala electrică de la Cuciurgan, aflată la rândul ei sub control rusesc, este una politică, este de părere Alexandru Baltag: „RM a respins propunerea Ucrainei să cumpere curent electric la un preţ cu aproape 10% mai mic decât cel oferit de Centrala electrică de la Cuciurgan. Am fi foarte interesaţi să aflăm motivele acestei hotărâri aparent iraţionale. Presupunem că în spatele acestei decizii sunt interese politice şi financiare, sau că autorităţile se aşteaptă la o scădere a preţului la gaz şi/sau a energiei electrice după finalizarea crizei economice.”

      În baza analizei Strategiilor energetice ale Republicii Moldova (din 1997, 2000 şi 2007), autorii studiului conchid că autorităţile moldoveneşti nu dispun azi de o viziune strategică clară asupra asigurării securităţii energetice a ţării, pe termen lung: „Prevederile primelor două strategii nu au fost realizate în termeni stabiliţi. Mai mult, aceşti termeni, în mare parte, sunt mereu amânaţi, din cauza lipsei de acoperire financiară. Autorităţile trebuie să depună mai multe eforturi pentru a atrage şi valorifica potenţialele investiţii în sectorul energetic”, explică Alexandru Baltag.

      Aderarea la Tratatul Comunităţii Energetice ar presupune o serie beneficii, şi anume: investiţii, acces la piaţa energetică europeană, intensificarea cooperării cu statele din Sud-estul Europei, punctează unul din autorii studiului, Dorina Baltag: „Asta ar spori substanţial gradul de securitate energetică şi ar minimiza riscurile unei eventuale crize energetice, care paralizează atât activitatea agenţilor economici, cât şi a cetăţenilor de rând”. Dorina Baltag constată că angajamentele asumate pe dimensiunea energetică a Planului Individual de Acţiuni RM-UE nu a fost îndeplinite în totalitate: „PAUEM a expirat deja, dar prevederile acestui document rămân a fi imboldul principal  pentru procesul de ajustare a sectorului energetic la exigenţele europene”.

      Autorii analizează alternativele la gazul rusesc, precum şi posibilităţile de a diversifica sursele energetice. Dorina Baltag ilustrează că opţiunile care ar ocoli furnizorul rus sunt limitate: „Una ar fi implicarea în proiectul panoccidental Nabucco, iar alta – accesul direct la gazele naturale din Asia Centrală. Prima variantă nu a fost studiată îndeajuns de către autorităţi, care s-au limitat la declaraţi. Ce-a de-a doua alternativă reclamă negocieri cu Federaţia Rusă, în vederea tranzitării gazului. Deşi autorităţile admit această posibilitate, nu întreprind nimic în acest sens. Pentru aceasta, e nevoie de voinţă politică a elitelor moldoveneşti şi de putere de negociere cu autorităţile ruseşti”.

      Participarea la construcţia Centralei Nucleare de la Cernavodă i-ar putea asigura Moldovei, în câţiva ani, „întregul necesar de energie electrică şi nu ar mai face-o să depindă de livrările din Rusia sau Ucraina”, susţine Alexandru Baltag. Relaţiile bilaterale tensionate şi investiţiile iniţiale mari împiedică exploatarea acestei oportunităţi. Tot Baltag afirmă însă că „aceste investiţii vor fi recuperate ulterior printr-un preţ mai mic şi stabilitate de aprovizionare cu energie electrică”.

      Pentru a diversifica coşul energetic şi a reduce dependenţa de gazul natural, RM trebuie să-şi valorifice potenţialul resurselor regenerabile, afirmă Dorina Baltag: „Pe teritoriul republicii există destule zone cu vânturi favorabile pentru funcţionarea eficientă a instalaţiilor eoliene şi solare; în Moldova sunt posibilităţi şi oportunităţi de a spori esenţial transformarea biomasei în energie, însă, fără o finanţare suplimentară, nu este posibil să se înregistreze progrese în acest sens”.

      Studiul „Securitatea energetică a Republicii Moldova: alternative viabile” conţine recomandări de asigurare a securităţii energetice. Autorităţile ar trebui să reevalueze şi să delimiteze clar datoriile acumulate de Moldova (malul drept al Nistrului) de cele ale regiunii transnistrene faţă de Gazprom. De asemenea, este necesară reevaluarea proprietăţilor deţinute de acţionarii S.A. „Moldovagaz” şi renegocierea acordurilor încheiate în sfera industriei gazului prin utilizarea doar a instrumentelor legal-economice. Republica Moldova trebuie să deţină controlul asupra propriei politici energetice şi să renunţe la conotaţiile politice la luarea deciziilor care afectează securitatea sa. Este nevoie de studii de fezabilitate a alternativelor existente şi de atragerea investiţilor străine în sectorul energetic.

IDIS “Viitorul”

Studiul integral îl găsiţi pe pagina web IDIS “Viitorul”:

http://www.viitorul.org/public/2118/ro/STUDIU_ENERGETICA.pdf

Conform HotNews declaratiile de marti ale presedintelui moldovean, facute intr-un interviu pentru cotidianul Kommersant, au fost senzatia politica a zilei. Voronin a spus ca in curind Moscova va confirma integritatea teritoriala a Moldovei, in schimbul pastrarii neutralitatii militare a acestui stat.

Cotidianul Utro.ro ridica mai multe intrebari in legatura cu acest subiect. “Prima intrebare care se ridica in legatura cu declaratia lui Voronin – pana la ce nivel independentaTransnistriei si eventuala aderare a Moldovei la NATO au aceeasi insemnatate pentru Moscova. Se stie ca NATO evita sa primeasca in randurile ei tari cu conflicte teritoriale nerezolvate. In ce priveste Moldova, nu se poate sune ca ocupa o pozitia esential-strategica in regiunea sa: stransa intre Romania, deja membru NATO si Ucraina, nu are granita comuna cu Rusia”, comenteaza publicatia electronica.

Desigur, se mai arata in Utro, Moscova nu este interesata de largirea Aliantei pe seama fostelor republici sovietice. “Admitand, totusi, ca NATO va face pentru Chisinau o exceptie si, in pofida traditiei, va invita Moldova sa i se alature, capacitatea de aparare a Rusiei nu va fi puternic afactata”.

Pe de alta parte, pe teritoriul Transnistriei functioneaza o serie de mari intreprinderi industriale care apartin aproape in totalitate mediului rus de afaceri. Sustinand regimul de la Tiraspol, Moscova obtine posibilitatea de a-si pastra prezenta militara si economica in zona. Daca se va intampla ce spune Voronin, fortele de mentinere a pacii vor fi imediat evacuate, iar apartenenta capitalului rusesc va fi pusa la indoiala. Ca atare, se ridica o a doua intrebare – in ce masura afirmatiile lui Voronin corespund realitatii?

In cautarea unui raspuns, scrie Utro, nu trebuie uitat ca procesul de negocieri chemat sa gaseasca o solutie pentru pastrarea integritatii teritoriale a Moldovei, are specificul lui. Printre altele, el ofera participantilor numeroase sanse de a-si consolida propriile pozitii politice si de a manipula opinia publica. In acelasi timp, Voronin a incercat sa bage bete in roate relatiilor dintre Moscova si Tiraspol, straduindu-se sa-i convinga pe transnistreni ca Rusia este gata sa le decida viitorul fara a tine cont si de parerea lor. In plus, el a dorit sa demonstreze comunitatii internationale disponibilitatea la compromis si crearea unei aparente de targuiala politica. Problema e ca nu nici un targ. Dintr-un motiv cat se poate de simplu: Chisinau nu are marfuri pe care sa le ofere Moscovei in schimbul Transnistriei, conchide Utro.