Nu ne permitem luxul unei politici externe unidimensionale

Citiţi aici prima parte a interviului

Lipsa din R. Moldova a unor membri marcanţi ai PDM a influenţat rezultatul obţinut de formaţiunea politică pe care o reprezentaţi la alegerile anticipate din 28 noiembrie 2010?

În cadrul unei campanii electorale nu este principială prezenţa fizică a unui membru de partid într-un loc sau altul. Contează mult contribuţia acestui membru pentru ca PDM sa obţină rezultatul ţintit. În acest sens, permiteţi-mi să va comunic că toţi membrii Partidului Democrat din Moldova au depus cel mai consistent şi necesar efort pentru a obţine rezultatul dorit, în pofida unei lupte politice acerbe şi deseori agresive. Astfel, nu putem afirma că lipsa unui membru din ţară a cauzat pierderea unor voturi, deoarece aceste persoane şi-au adus aportul său de la locul unde se aflau.

Moldova – pod de legătură între Occident şi Est (I)

Alexandru Baltag şi-a început activitatea politică în anul 2004, atunci când a devenit membru al Partidului Social-Liberal (PSL) din Moldova. În februarie 2008, PSL a fuzionat cu PDM, astfel că începând cu această perioadă a activat ca membru al Partidului Democrat din Moldova (PDM), din ianuarie 2009 membru al Consiliului Naţional PDM şi din 2010 activează în departamentul relaţii externe din cadrul partidului. În prezent, este încadrat în Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova, în domeniul reintegrării (conflictul transnistrean) şi este doctorand în relaţii internaţionale şi studii europene la Universitatea «Babeş Bolyai» din Cluj-Napoca, România.

Am studiat cu interes culegerea „România şi Uniunea Europeana post-Tratatul de la Lisabona”, în care am identificat practic toate aspectele pozitive şi negative ale impactului Tratatului de la Lisabona asupra statelor Uniunii Europene, în special România, precum şi reflecţii interesante despre statele din vecinătatea Uniunii. Culegerea reprezintă, de fapt, o analiză SWOT a perioadei post-Tratat şi a impactului Tratatului de la Lisabona asupra tuturor domeniilor etatice şi supra-naţionale.

„În circumstanţele actuale, este firesc să ne întrebăm – şi noi – în acelaşi timp cu observatorii străini: ce fel de stat român mai există?! De ce îi sunt pervertite destinele, cine şi când va deconta păcatele iresponsabilităţilor contemporane? Generaţiile tinere? Tinerii au alte aspiraţii şi, ca semn de protest, dar şi ca soluţii individuale, părăsesc ţara şi se îndreaptă spre cele patru zări! Vârstnicii? Ei au sentimentul perpetuu că au fost generaţii «de sacrificiu» şi nu vor decât sursa supravieţuirii ca persoane! Nu mai rămâne decât ca înşişi componenţii actualului sistem politic să aibă curajul răspunderii, chiar şi în ultimul ceas, pentru păcatele faţă de statul român şi cetăţenii lui”.

Radio Vocea Basarabiei / Imedia: Emisiune de sinteză şi dezbateri pe temă de politică externă, realizată cu suportul Asociaţiei pentru Politică Externă şi finanţată de Fundaţia Friedrich Ebert. Se discută despre ultimele evoluţii în problema transnistreană, în special despre Declaraţia comună a Preşedintelui rus, Dimitri Medvedev, şi cel ucrainean, Victor Ianucovici, cu privire la acest conflict şi despre recenta întrevedere de la Moscova a Ministrului moldovean de externe, Iurie Leancă, cu omologul său rus, Serghei Lavrov.

Invitaţi: Radu Vrabie, Director de programe în cadrul Asociaţiei pentru Politică Externă şi Alexandru Baltag, doctorand în Relaţii Internaţionale

Cunoaştem faptul că dominaţia şi puterea bazată pe radicalism şi pe coerciţie se află în dezacord cu natura şi psihologia umană, trezind de fiecare dată la viaţă contra-violenţa.  Altminteri, nici un regim politic sau forţă politică nu se poate menţine prin intermediul exclusiv al radicalismului, violenţei sau agresivităţii. Nu găsim situaţie istorică în care violenţa şi agresivitatea politică sa se fi perpetuat la nesfîrşit.

În majoritatea cazurilor politica externă a unui stat este o continuare a politicii sale interne. Însă, pentru statele mici şi mai puţin dezvoltate, cum este Republica Moldova, situaţia este viceversa deseori, adică politica internă este o continuare a politicii externe.

     Une fois n’est pas coutume, de nombreux articles sont consacrés à la Moldavie dans la presse internationale en ce début d’avril 2009, suite aux élections législatives du 5 avril qui ont annoncé en guise de premiers résultats la victoire du parti communiste (près de 50% des suffrages), loin devant une opposition divisée (parti libéral, parti libéral-démocrate et alliance notre Moldavie, respectivement 12%, 12% et 10% des voix).

Divizarea societăţii pe pricipii sociale, lingvistice, naţionale şi etnice în Republica Moldova nu a putut fi evitată de la proclamarea independenţei pînă în prezent. Or o societate polarizată determină, la rîndul său, o situaţie de criză la nivel naţional şi invers. Altminteri, se atestă o atmosferă de instabilitate profundă de ordin politic şi economic a statului, fiind într-o interconexiune cu fragmentarea permanentă a spectrului politic autohton. O Moldovă instabilă este şi o Moldovă manevrabilă de către unele forţe din interior şi exterior. Dar o Moldovă manevrabilă este şi o Moldovă dirijabilă, controlabilă şi fără identitate.

     Aş dorin să încep cu următoarea întrebare, de altfel, retorică: ce este mai important şi mai presus pentru un stat decât interesul său naţional?