Publicat la 20 February 2012; ; 20 comentarii;
Am parcurs cu real interes articolul postat pe blogul lui Bogdan Ţirdea, intitulat „Anihilarea societăţii civile”. Dacă lăsăm deoparte retorica categorică, criptocomunistă a autorului, atunci argumentele de bază pot fi luate în serios – unu – din societatea civilă au plecat în politică mulţi oameni importanţi care, deocamdată, nu confirmă în totalitate şi – doi – după plecarea acestora, societatea civilă moldovenească a devenit mult mai palidă, intrînd într-o perioadă de convalescenţă cauzată de subţierea rîndurilor. Aceste lucruri au mai fost spuse şi anterior, dar nimeni nu şi-a asumat răspunderea să pronunţe verdicte irevocabile societăţii civile, deoarece, în mod normal, atît noii politicieni descinşi din societatea civilă au nevoie de timp pentru a deprinde ticurile politicianiste, cît şi cei rămaşi în societatea civilă vor mai trebui să dospească un pic pentru a se ridica la nivelul celor care au plecat. Cît e de dificil acest proces îl demonstrează chiar autorul însuşi, Bogdan Ţîrdea fiind o perioadă destul de îndelungată directorul unui ONG anonim – Institutului Social Democrat – organizaţie care nu s-a remarcat prin nimic notabil, pentru ca apoi să devină portavocea Fundaţiei ruseşti Priznanie – o instituţie cu obiective politice clare, care a sprijinit în van apropierea dintre PDM şi PCRM, în detrimentul Alianţei pentru Integrare Europeană.

