În majoritatea cazurilor politica externă a unui stat este o continuare a politicii sale interne. Însă, pentru statele mici şi mai puţin dezvoltate, cum este Republica Moldova, situaţia este viceversa deseori, adică politica internă este o continuare a politicii externe. Acest fapt se explică prin aceea că statele mici sunt extrem de dependente şi vulnerabile faţă de factorul extern, de evoluţia evenimentelor din exterior. Din aceste considerente, normal este ca fiecare stat mic să-şi construiască o diplomaţie moderată, echilibrată, cu alte cuvinte – non de extremă. Altminteri, un stat printr-o politică externă de extremă (unilaterală) riscă să fie izolat sau parţial izolat pe plan internaţional. Acest fapt priveşte cu desăvîrşire Republica Moldova, care se află la confluenţa unor puteri mondiale şi regionale.

Dacă ne referim la politica internă a unui stat, în special a Republicii Moldova, la început voi face referinţă la articolul lui Nicu Popescu („Centrismul noii guvernări”), în care se spune că orice guvernare „are tendinţa de a migra spre centru”, în pofida faptului că anterior în opoziţie sau în timpul campaniei electorale avea un mesaj mai de extremă (mai radical) . Sunt total de acord cu cele expuse de Nicu Popescu şi argumentez aceasta prin faptul că orice guvernare, indiferent de culoare şi structură, încearcă permanent să-şi extindă aria de manevră pentru a-şi asigura continuitate. Iar aceasta, consider eu, se poate obţine doar prin acoperirea şi centrului politic, nu numai a unei din extreme, în special în cazul RM. Tendinţa de a se deplasa spre centru, uneori involuntară, se explică prin faptul că partidul/partidele care guvernează sunt mai prudente în declaraţii şi echilibrate în acţiuni decît atunci cînd se află în opoziţie sau în campanie electorală. Deoarece el/ele sunt în centrul atenţiei  şi în vizorul întregii populaţii, avînd, totodată, şi o responsabilitate mai mare. Cînd eşti la guvernare este destul de periculos să rişti sau să întreprinzi schimbări radicale şi rapide la unele probleme sensibile pe care nu le împărtăşeşte un numar mare al populaţiei la momentul respectiv.

În plus, trebuie să remarcăm faptul că guvernarea trebuie să reprezinte întreaga populaţie şi nu numai alegătorii care au votat pentru partidul/partidele care sunt la putere. Altminteri, o politică guvernamentală exclusiv de extremă ar putea duce deseori la nemulţumiri din partea unei părţi a societăţii (în special în statele mai puţin dezvoltate ), şterbindu-i din imagine şi încredere.

Doresc să menţionez faptul că corelaţia dintre politica externă şi cea internă este evidentă, deoarece o politică externă de extremă impune deseori o politică internă de extremă şi invers. În cazul RM putem uşor presupune care ar putea fi impactul pe interior dacă s-ar duce o politică externă de extremă de genul: pro-rusă şi anti occidentală/română sau pro-occidental/română şi anti-rusă…

În cele din urmă, putem afrma că pentru o guvernare acoperirea centrului politic este un garant al continuităţii şi stabilităţii sale. Deoarece, nu-mi aduc aminte ca într-un stat democrartic un guvern, promovînd doar o politică de extremă, să-şi ducă cu succes mandatul pînă la bun sfîrşit şi, mai cu seamă, partidul/partidele din această guvernare să cîştige din nou alegerile în asemenea situaţie.

Următeşte răspunsurile la acest articol prin RSS 2.0 sau poţi plasa chiar tu un comentariu şi continua (trackback) aceasta temă la tine pe blog.