Este cunoscut faptul că, în urma Acordului semnat între Moldova-gaz şi Gazprom, preţul la gaz pentru RM se va majora treptat (trimestrial), astfel că începând cu anul 2011 Chişinăul va trebui să plătească un preţ mediu european pentru resursa energetică importată din Rusia. Pe parursul anului 2008 preţul  a parcurs următoarele etapele: 1 ianuarie – 1 aprilie 2008 am avut un preţ de 191 USD/1000 m.c.; începănd cu 1 aprilie preţul a crescut cu 10%, ajungînd la 210 USD/1000 m.c.la; de la 1 iulie tariful s-a majorat cu 13%, constituind, deja,  240 USD/1000 m.c., iar de la 1 octombrie curent am asistat la o creştere a preţului cu  încă 13,7%, care a ajungs la un nivel estimativ de 287,6 USD/1000 m.c. Următoarea majorare se aşteaptă, deja, la începutul următorului an. Deci, noul preţ este cu circa 100 USD mai mare decît preţul de la începutul anului.

     Aş menţiona că un astfel de aranjament este destul de „înţepător” pentru bugetul de stat, în condiţiile în care ritmul de dezvoltare al economiei naţionale rămâne în urmă faţă de ritmul creşterii preţului la gazele naturale. Aici se mai adaugă datoriile Moldovei faţă de Gazprom, care au crescut în ultimii trei ani cu 60%, constituind în jur de 207,89 mln. USD (fără penalităţi).

     În acelaşi context, mai menţionăm datoria regiunii separatiste pentru gaze naturale,  care constituia la 1 ianuarie 2008 1,677 mlrd. USD, dintre care 200,82 mln. USD sunt datorii acumulate pe parcursul anului 2007, ceea ce semnifică că regiunea nu a plătit nici măcar 20% din valoarea gazelor primite de la Gazprom.  În plus, datoria Transnistriei pentru gaze, în prima jumătate a anului 2008, s-a majorat cu 132,6 mln. USD, nivelul de achitări fiind foarte scăzut (în jur de 25%). Astfel, nu va fi surpinzător o majorare semnificativă a datoriei Transnsitriei la sfărşitul acestui an.

     Datele prezentate mai sus sunt bine cunoscute publicului larg. Însă, interesant este un aspect. Datoriile Tiraspolului acumulate pe parcursul ultimlnor 17 ani sunt “puse pe spatele” Chişinăului, care nici nu controlează teritoriul respectiv.

     Amintesc că la 17 iulie curent Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de la Moscova a dat cîştig de cauză monopolistului rus Gazprom în procesul intentat faţă de Moldova-gaz, pentru recuperarea a unor datorii de 101 mln USD. Decizia prevede ca Moldova-gaz urmează să plăteasca o datorie de 42 mln USD, acumulată în primul trimestru al anului 2006 de regiunea transnistreană.

     Acest fapt se explică prin aceea că deşi  datoria revine întreprinderii “Tiraspoltransgaz” SRL, care administrează reţeaua de gaze din Transnistria, aceasta însă nu este parte la contractul de baza de cumpărare-vînzare a gazelor naturale încheiat între Gazprom şi Moldova-gaz. În consecinţă, Gazpromul legal are dreptul de a cere de la noi achitarea tuturor datoriilor, atît a celor acumulate de Chişinau, cît şi a celor acumulate de Tiraspol.

     La moment administraţia de la Tiraspol negociază condiţiile de transmitere către Gazprom a cotei sale în Moldova-gaz. Tiraspolul vrea să obţină şi posibilitatea de a încheia contracte directe cu Gazprom privind livrarea de gaze în regiunea transnistreană. Totodată, este negociată şi o reeşalonare a plăţii enormelor datorii pe care le are Tiraspolul faţă de Gazprom.

     Îmi vine greu să cred că un astfel de aranjament ar conveni Moscovei, deoarece Federaţia Rusă nu are nevoie de o Transnistrie independentă. Federaţia Rusă are nevoie de o Moldova manevrabilă prin intermediul Transnsitrie. În această ordine de idei, se explică votul de respingere al Dumei de stat privind independenţa „rmn” după declararea independenţei Kosovo sau după războiul din Georgia din vara anului curent. În plus, ruşilor le convine ca această uriaşă datorie a Tiraspolului (cca 1,8 mlrd. USD) să fie “pusă pe spatele” Moldovei.

     Făcând o retrospectivă a evenimentelor, aş dori să remarc un fapt. Până în anul 2008 autorităţile separatiste plăteau pentru gazul rusesc tarife de 4-5 ori mai mici decât în restul Moldovei. Însă, începând cu 2008, Gazprom-ul, „pe neaşteptate” şi-a dat seama că nu mai este dispus să livreze Transnistriei gaze la preţuri preferenţiale, ci la aceleaşi tarife pe care le practică şi în cazul Republicii Moldova.

     Deci, nu este dificil să constatăm că, datoriile Tiraspolului vor creşte de aici încolo în „progresie geometrică”, care, în prezent devin automat datoriile Chişinăului. În aceste condiţii ne putem aştepta la „surprize”, ceea ce poate determina ca Moscova să deţină toate pârghiile în sectorul energetic moldovenesc. De altfel, nu este complicat să ne dăm seama unde se va face politica în sectorul energetic din RM. Pe scurt, pot afirma cu certitudine că vom fi „legaţi la mîini şi la picioare” de către gigantul rus.

     Remarc faptul că tarifele mici din Transnistria făceau să crească datoriile acesteia pentru gazele livrate de Gazprom. Şi sunt practic convins că acest lucru se făcea conştient. Acum când tarifele au crescut, datoriile şi dependenţa energetică a statului în ansamblu creşte. Este, desigur, un factor din umbra şi puţin observat, însă, am convingerea că datoriile (aproximativ de 2 mlniarde USD) calificate drept ale Republicii Moldova, vor duce ca Gazprom-ul să le pretindă mai târziu de la noi. Deoarece atît timp cît Transistria nu este un subiect independent, interpretarea dreptului internaţional de către Rusia poate să se răsfringă negativ asupra Moldovei privind achitarea datoriilor pentru gazul importat.

     Concluzionând, nu-mi rămâne decât să regret acest fapt, deoarece toată această schemă a fost fabricată artificial, deliberat şi cu un scop. Nu este adevărat că Chişinăul nu a sesizat-o, este adevărat că a neglijat-o, pe alocuri conştient. Dar, aşa cum în politică şi diplomaţie mereu pot fi găsite lacune, nu ne rămâne decât să găsim metode de valorificare a lor.

Alexandru BALTAG

Următeşte răspunsurile la acest articol prin RSS 2.0 sau poţi plasa chiar tu un comentariu şi continua (trackback) aceasta temă la tine pe blog.