Prin proiectul South Stream, Moscova treptat capătă superioritate asupra Occidentului în lupta (geo)energetică, care are un substrat geoeconomic, chiar şi geopolitic si geostrategic în regiunea Mării Negre şi Balcanice. Despre aceasta ne vorbeşte înaintarea negocierilor privind demararea a două priecte energetice de o anvergura destul de imoprtantă în strategia energetică, este vorba de „South Stream” si „Prikaspiiskii” (acord semnat între Federaţia Rusă, Kazahstan, şi Turkmenistan, care va avea capacitatea de 20 mlrd m3 gaz/an), care, de fapt, se completează reciproc (gazul de Asia Centrală importat de Gazprom este destinat pentru piaţa europeană). Cel dintâi are o importanţă strategică în ceea ce priveşte asigurarea securităţii energetice a Europei (se are în vedere evitarea tranzitului), însă care aduce după sine anumite efecte în detrimentul intereselor geopolitice şi geoenergetice ale UE. Efectele respective se caracterizează prin: lovitura directă asupra proiectului panoccidental Nabucco, (re)consolidarea influienţei Kremlinului în spaţiul balcanic şi în regiunea Mării Negre, teritorii care, de facto, au fost „pierdute” dupa colapsul URSS.

Dacă e să luăm primul efect, prin South Stream se are ca obiectiv „imormântarea” proiectului alternativ al UE (un rol important îl joacă şi SUA), Nabucco, astfel, preîntâmpinind contactul direct a europenilor cu zona caspică si determinând dependenţa energetică a acestora faţă de ruşi. Demararea proiectului rus prin Marea Neagră duce la existenţa a două proiecte destul de costisitoare în aceeaşi regiune, ceea ce determină o nerentabilitate economică a Nabucco pentru UE. În general, Nabucco este concentrat asupra resurselor energetice din Azerbaidjan, Iran şi Asia Centrală. Pe de o parte, resursele energetice azere sunt insuficiente, doar 8 mlrd m3 gaz/an, pe de altă parte, transportarea resurselor energetice din Iran pune multe semne de întrebare asupra rentabilităţii (distanţa este destul de mare; este bine de menţionat în acest context că lungimea gazoductului Nabucco ar trebui sa constituie 3300 km). În plus, este puţin probabil, ca Teheranul să contribuie esenţial în defavoarea proiectelor ruseşti, luând în consideraţie procesele politice din această regiune. Cât priveşte în Asia Centrala, existenţa proiectului „Prikaspiiskii” şi unui şir de contracte semnate cu China (în noiembrie 2006, Chansin, o companie din China, a obţinut contractul de explorare a unui dintre cele mai promiţătoare zăcăminte de gaze naturale din Asia Centrală), pentru Nabucco, mai mult ca probabil, volumul resurselor energetice ramase va fi insuficient, daca luam în consideraţie capacitatea gazoductului (30 mlrd m3 gaz/an), dar şi capacitatea tehnică din ţările respective (o astfel de îngrijorare are şi principalul investotor al proiectului Nabucco, OMV, Austria).

Cel de-al doilea efect priveşte peninsula Balcanică. Alăturarea Serbiei, împreună cu Bulgaria şi Grecia la proiectul South Stream, duce la consolidarea Gazpromului în această regiune. În acest sens, Moscova va controla una din principalele reţele de tranzit a resurselor energetice spre Europa. Iar prin constucţia, din considerente geopolitice, a unui depozit de gaz în Serbia, devine posesoarea unui centru important de distribuţie a gazelor în vest. Este evident că de azi înainte între Rusia şi ţările vizate se instituie o cooperare strategică. Însă este oportun de menţionat că la astfel de contracte grandioase în aşa domeniu sensibil, ca energetica, ar fi fost imposibil de ajuns fară încredere politică reciprocă între părţi. În această ordine de idei, Putin primeşte din partea Serbiei primul premiu pentru susţinerea Belgradului în problema Kosovo; Bulgaria constituie mai mult o miză geopolitică pentru Rusia, luând în consideraţie şi poziţionarea geografică a acestui stat (dar totodată Bulgaria, fiind o ţară săracă, doreşte să obţină maximum de profit din trazitarea resursei energetice ruse); poziţia Greciei, are o tentă dublă, cea economică, pentru a-şi asigură în acest fel securitatea energetică şi cea politică, dând semnale la Bruxelles în ceea ce priveşte problema Kosovo (Grecia este în grupul ţărilor UE care sunt împotriva recunoaşterii independenţei regiunii Kosovo).

Cel din urmă efect reprezintă interesele Kremlinului în zona Mării Negre, ca răspuns al prezenţei armatei NATO în această regiune. Astfel, Rusia nu raspunde occidentalilor prin armată sau ideologie, dar prin bani. În aceste condiţii, influienţa (geo)economică din partea Rusiei în zonă se egalează cu influienţa sa (geo)politică, avînd ca reper chiar şi prevederile dreptului internaţional şi regulile concurenţei economice. La aceasta se mai adaugă şi proiectul Blue Stream, care leagă Rusia de Turcia, şi care consolidează şi mai mult poziţiile sale în zonă. Graţie resurselor energetice, Moscova tinde sa-şi atragă mai mulţi aliaţi, ceea ce i-ar conferi utilizarea mai multor pârghii în favoarea sa.

În concluzie, putem afirma că prin acţiunile întreprinse de autorităţile moscovite se atentează asupra intereselor naţionale ale unor state riverane, precum sunt Ucraina şi România. Astfel, în aceste condiţii, putem pronostica continuarea confruntărilor diplomatice tacite în zona Balcanică şi a Mării Negre, dar anume aceasta şi reprezintă jocul geopolitic în condiţiile actuale, la care trebuie sa fim pregătiţi în permanenţă.

Alexandru Baltag

Următeşte răspunsurile la acest articol prin RSS 2.0 sau poţi plasa chiar tu un comentariu şi continua (trackback) aceasta temă la tine pe blog.